Viorel Cataramă a vorbit, în exclusivitate, la Realitatea PLUS, despre cum s-a autoinfectat cu noul coronavirus. Omul de afaceri, în vârstă de 65 de ani, susține imunizarea de grup și a recurs la o variantă neobișnuită pentru a se infecta după ce trei spitale cu pacienți COVID-19 i-au refuzat cererea.

Viorel Cataramă a spus că în prezent se află în autoizolare la domiciliul său din București, după ce miercuri a fost în localitatea Bărbulești, județul Ialomița, și a intrat în contact cu foarte multe persoane testate pozitiv cu noul COVID-19. Variantă la care a recurs după ce a încercat să se infecteze voluntar la trei spitale din Capitală, care l-au refuzat.  În urma gestului său, soția sa, medic, a anunțat că nu este de acord cu așa ceva și va părăsi domiciliul comun pentru o perioadă. Cei doi sunt căsătoriți de șapte ani și au o fetiță împreună, de aproape cinci ani.

Adina Alberts s-a separat de Cataramă, milionarul e dispus să se autocontamineze cu COVID

„Eu am facut cerere la trei spitale din București pentru a mă infecta voluntar, am primit raspunsuri negative sau nu am primit deloc raspuns, astfel incât am găsit varianta într-o localitate cu foarte multe persoane infectate cu coronavirus, cu grad mare de risc. 

Am mers, m-am imbrățișat, e vorba de cetateni de etnie romă, care au venit, foarte mulți, din străinătate: Spania, Italia. Am stat de vorbă cu ei, am socializat.

Vreau să demonstrez că nu mi se întâmplă nimic.

Sigur, eu nu neg existența COVID-19, și sigur că, teoretic vorbind, pot sa ajung in doua-trei saptamani chiar in mormânt. Dar numai teoretic”, a povestit, joi , Viorel Cataramă, la Realitatea PLUS.

Acesta a mai spus că acum s-a autoizolat și așteaptă să treacă cele două săptămâni.

„M-am suit în mașină și am venit acasa, m-am autoizolat. Aștept cele două săptămâni să demonstrez ca nu se intampla nimic și ca am stat degeaba doua luni acasă, timp in care am avut contraperformanta economică”, a adăugat Cataramă.

„Anularea drepturilor si libertatilor fundamentale ale noastre, falimentarea României este o actiune care trebuie mai devreme sau mai tarziu discutată și pedepsită”, este de părere Viorel Cataramă.

„Autoritatile statului roman ne-au injectat cu frica, ne-au luat drepturile si libertatile fundamentale, au falimentat economia, avand la baza aceasta idee de coronavirus. Aceasta falimentare si distrugere a capitalului românesc se dovedeste inutila, nerealista, pentru ca dupa terminarea stării de urgență vom avea in continuare coronavirus pe care-l vom lua cu toții. Nu vom avea vaccin, cel putin anul acesta. Si, practic, au fost decizii catastrofale care au prabusit România.

Decizia corecta pe care am anuntat-o de acum doua luni e infestarea de grup, asa cum se practica in Islanda, Suedia, Olanda, care nu si-au inchis economia si care nu au raportat la milionul de locuitori decese mai mari decât țările care au blocat complet”, a mai spus Cataramă, la Realitatea PLUS. 

Adina Alberts, medic și partenera lui Viorel Cataramă, a anunțat miercuri că este gata să se mute din domiciliul comun, după ce milionarul a afirmat că ar fi dispus să se contamineze cu noul COVID-19, pentru a demonstra că nu este atât de periculos.  Într-un lung mesaj pe facebook, Alberts i-a transmis lui Cataramă că este ,,total împotriva unei asemenea abordări” și că, între soție și medic, alege pentru o vreme să fie medic. 

Adina Alberts s-a separat de Cataramă, milionarul e dispus să se autocontamineze cu COVID

Decizia acesteia a venit după ce Cataramă anunțase că se va infecta cu noul coronavirus pentru a demonstra că nu erau necesare restricțiile. 

 

Articolul precedentPrimul cetățean străin mort din cauza COVID pe teritoriul României
Articolul următorRaed Arafat îndeamnă populația să continue să respecte măsurile de distanțare socială COVID-19