Starea de urgență, instituită pentru a lupta împotriva celui de-al doilea val al pandemiei, a fost prelungită până în 8 februarie anul viitor. 

Conform unui decret adoptat marți noapte, Ungaria a prelungit până la 8 februarie starea de urgenţă, instaurată pentru a lupta împotriva celui de-al doilea val al pandemiei de COVID-19.

Restricţiile, care includ o interdicţie de circulaţie între orele 20.00 şi 05.00, interdicţia privind adunările şi trecerea la cursuri online pentru licee şi universităţi, urmau iniţial să se încheie la 11 decembrie. Ele pot fi acum prelungite cu două luni suplimentare.

Numărul de contaminări cu noul coronavirus este în creştere din septembrie, însă abia la începutul lui noiembrie guvernul lui Viktor Orban a decis să înăsprească restricţiile.

Restricţiile ar fi trebuit să se încheie la 11 decembrie. Acestea includ o interdicţie de circulaţie între orele 20 şi 5, interdicţia privind adunările şi trecerea la cursuri online pentru licee şi universităţi. În ultimele 24 de ore, în Ungaria au fost înregistrate peste 4.200 de noi cazuri de infectare.

Peste 4.200 de noi cazuri şi 99 de decese au fost înregistrate ieri în Ungaria, aceasta fiind o uşoară scădere după recordurile din ultimele săptămâni în această ţară cu o populaţie de 9,8 milioane de locuitori, care a fost mai degrabă ferită de primul val din primăvară.

În prezent, aproape 7.500 de bolnavi sunt spitalizaţi, dintre care 581 sunt conectaţi la ventilatoare.

În total, 3.380 de persoane au murit din cauza COVID-19 de la izbucnirea pandemiei în Ungaria, conform statisticilor oficiale.

 

 

Sursa: Realitatea de Diaspora

Articolul precedentLudovic Orban: ”Primele doze de vaccin anti-COVID-19 ar putea veni în decembrie. Vaccinarea nu e obligatorie, dar e gratuită”
Articolul următorStatele Unite au depășit pragul de 250.000 de decese cauzate de Covid-19