Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit într-o suburbie din Milano, duminică. Opt persoane, printre care și doi cetățeni români, au murit. 

Ministerul de Externe a confirmat, duminică după-amiază, că printre victimele accidentului aviatic din Italia se află și doi cetățeni români. 

”Ministerul Afacerilor Externe, prin Consulatul General al României la Milano, s-a autosesizat în urma informațiilor publicate de presa italiană cu privire la prăbușirea unui avion de mici dimensiuni la periferia orașului Milano și a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile italiene pentru a obține informații referitoare la cetățenia și identitatea persoanelor afectate.
Potrivit informațiilor comunicate de autoritățile italiene reprezentanților oficiului consular, din cercetările efectuate până la acest moment, rezultă că printre persoanele decedate se află doi cetățeni români, cu dublă cetățenie. 
Totodată, oficiul consular nu a primit, până la acest moment, solicitări de asistență consulară cu privire la acest incident.
Consulatul General al României la Milano continuă dialogul cu autoritățile locale, fiind pregătit să acorde asistență consulară, conform competențelor legale, inclusiv cu privire la procedurile specifice, respectiv facilitarea repatrierii corpurilor neînsuflețite și eliberarea certificatelor de deces.
Ministerul Afacerilor Externe informează că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Milano: +39 0240098207 și +39 0240074018, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziție următoarele telefoane de permanență: misiunea diplomatică a României în Republica Italiană: +39 366.108.1444”, se arată în comunicatul MAE. 

Avionul de mici dimensiuni, înmatriculat în România, s-a prăbușit lângă Milano duminică, într-o zonă rezidențială. 

Avionul a intrat într-o clădire de birouri.

Avionul, un Pilatus PC12 înmatricualt YR-PDV, a decolat de la aeroportul Linate din Milano cu destinația Milano Malpensa însă după un tur de aeroport s-ar fi prăbușit într-o zonă rezidențială de la est de Milano.

Avionul privat s-a prăbușit lângă stația San Donato a liniei 3 de metrou din Milano la ora locală 13:09 (11:09 GMT), iar pilotul și cei cinci pasageri au murit instantaneu, potrivit unor surse din echipele de la Help.

Tocmai decolase de pe aeroportul Linate din Milano și se îndrepta spre insula Sardinia și, la scurt timp, a lovit clădirea, care avea doar două etaje și se pare că era goală și era folosită ca parcare pentru mașini, potrivit presei italiene. 

Clădirea a fost complet distrusă după impact și flăcările au fost stinse după intervenția imediată a pompierilor. EFE

Avionul ar fi fost condus de pilotul Dan Petrescu, care era și proprietarul aeronavei. Informația a fost furnizată la Realitatea Plus de pilotul Cezar Osiceanu.
”Am aflat că el era pilotul calificat pentru acest tip de avion”, a declarat acesta. 

Potrivit presei italiene, la bord se mai aflau soția și copilul omului de afaceri Dan Petrescu. Acesta avea cetățenie germană. 

Cauzele accidentului urmează să fie stabilite. 

 

 

Sursa: Realitatea de Diaspora