Apple a declarat marți că a intentat un proces împotriva NSO Group, compania israeliană care produce software-ul de spionaj Pegasus care a fost folosit pentru a viza utilizatorii de iPhone și a cerut instanței să interzică definitiv programele NSO de pe dispozitive și serviciile marca Apple, scrie AFP.

NSO a fost expusă în această vară, după anchetele publicate de un consorțiu de 17 instituții de presă internaționale care dezvăluie că Pegasus ar fi permis să spioneze numeroși jurnalişti, politicieni, activiști sau lideri de afaceri din diferite țări, inclusiv președintele francez Emmanuel Macron.

Apple a emis 14 mandate de siguranță de urgență pentru a repara o vulnerabilitate prin care un program controversat dezvoltat de compania NSO Group putea infecta telefoanele fără ca măcar user-ul să facă vreun click sau să intre pe un malware. 

 

”Atacuri precum acesta sunt extrem de sofisticate, costă milioane de dolari pentru a fi dezvoltate, au de cele mai multe ori o viață scurtă și sunt utilizate pentru a lua în colimator anumite persoane”, spun cei de la Apple. Compania spune că va întări securitatea aplicației iMessage când va fi lansat iOS 15.

Oficialii Apple recomandă cu tărie ca userii să instaleze urgent cele mai noi update-uri, în funcție de ce tip de produs au, cele mai noi versiuni fiind iOS 14.8, MacOS 11.6 și WatchOS 7.6.2.

 

NSO a reușit să depășească și cele mai noi obstacole puse în calea ei de Apple, pe telefoanele iPhone, astfel că și pe modele foarte noi a putut fi instalat Pegasus. NSO are cei mai buni specialiști din lume în domeniu și a îmbunătățit mult soft-ul Pegasus pe care-l oferă și în contracte de zeci de milioane de dolari.

Sursa: Realitatea de Diaspora