Purtatul măștilor va fi obligatoriu în Spania începând de joi, pentru copiii cu vârsta de 6 ani, pe străzi sau în locurile publice precum magazine, acolo unde nu există posibilitatea de a păstra distanța socială, potrivit unui decret, potrivit realitatea.net

„Folosirea măștii va fi obligatorie pe drumurile publice, în spațiile în aer liber și în orice loc închis pentru uzul publicului (…) atunci când nu este posibilă menținerea unei distanțe de securitate de cel puțin doi metri”, se arată în decretul citat.
 
Persoanele care au dificultăți respiratorii sau cele care pot justifica alte situații „de necesitate sau de forță majoră” vor fi exceptate.
Textul nu precizează în schimb ce sancțiuni riscă persoanele care nu respectă această regulă. 
Vă reamintim că începând din 4 mai, folosirea măștilor în mijloacele de transport public din Spania este deja obligatorie. Decizia de a generaliza purtatul măștilor a fost luată în acord cu toate regiunile Spaniei, care dețin competențele în materie de sănătate publică.

Spania rămâne în continuare una dintre cele mai afectate țări din lume de pandemia de coronavirus, cu aproape 28.000 de morți. Țara a demarat o relaxare progresivă și foarte prudentă a măsurilor de izolare socială, în care nu au fost incluse însă regiunile Madrid, Barcelona și o mare parte a regiunii Castilia-Leon, la nord de capitală, mai arată sursa citată.

 
Articolul precedentVideo-Grindina și ploaia au făcut prăpăd în localități din Argeș
Articolul următorCoronavirus în România, bilanț oficial: 198 de cazuri noi