Autorităţile din Hong Kong revin cu a treia rundă de restricţii. Masca e obligatorie şi în aer liber, iar la masă pot sta cel mult 2 persoane

Prin urmare, la terase, restaurante sau alte adunări publice, chinezii vor sta la masă maxim în doi, dacă nu sunt membri ai aceleiaşi familii. Totodată, locuitorii metropolei sunt obligaţi să poarte masca de protecţie şi în aer liber, scrie Bloomberg.

Motivul pentru care oficialii au recurs la noi măsuri de restricţie, este numărul cazurilor de Covid-19 care nu scade. “Situaţia epidemică din Hong Kong rămâne severă”, spune dr. Chui Tak-Yi, subsecretarul pentru alimente şi sănătate.

În Hong-Kong au rămas închise sălile de sport, piscinele, barurile şi saloane de înfrumuţesare. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 128 de cazuri şi nici un deces. Numărul total al cazurilor Covid-19 al regiunii este de 2.779.

Cu o lună înainte, numărul zilnic de infecţii cu transmitere locală nu a depăşit niciodată 28.

Articolul precedentRomânia are cele mai multe cazuri de coronavirus din Uniunea Europeană, în ultimele 14 zile
Articolul următorCamil Marinescu, unul dintre cei mai cunoscuţi dirijori români, a decedat după ce s-a infectat cu Sars-Cov-2