Carantina vizează 365.000 de oameni, toţi locuitorii zonei în care se află abatorul. Este o decizie fără precedent de la ridicarea restricţiilor luată de autorităţile germane. Hotărârea a fost anunţată de Armin Laschet, premierul landului Renania de Nord-Westfalia.

Autorităţile germane au depistat 1.553 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, iar 650 dintre persoanele infectate sunt români. Nemţii se tem însă că numărul ar putea fi mult mai mare având în vedere că nu au fost încă incluse în statistici şi familiile celor infectaţi.

Anterior, ambasadorul României în Germania preciza următoarele: „Se fac calcule relative. Dacă jumătate din angajații străini ai abatorului sunt români și dacă 1.300 au fost testați pozitiv, bănuim că jumătate dintre ei, 650, sunt români. Dar aceste cifre nu se dau decât la sfârșitul unui anumit proces. Din ceea ce știm din cazul altor abatoare, avem până acum 556 de români infectați”, a spus Emil Hurezeanu.