Ministrul Apărării Naționale, Ionel Nicolae Ciucă, a preluat exercitarea mandatului de prim-ministru interimar, după ce a fost desemnat de către președintele României, Klaus Iohannis. Premierul interimar Nicolae Ciucă a susținut declarații de presă la Palatul Victoria, marți.

”Ne vom focaliza atenția pe ceea ce înseamnă finalizarea anului financiar 2020 și pregătirea anului financiar 2021. Îi mulțumesc domnului Ludovic Orban pentru echilibrul pe care a reușit să-l realizele înte măsurile în combarerea pandemiei și măsurile economice. Voi continua să asigur atribuțiile de ministru al Apărării Naționale”, a declarat premierul interimar.

Potrivit realitatea.net în această dimineață ministrul Apărării Naționale a preluat exercitarea mandatului de prim-ministru interimar, în urma desemnării de către președintele României, Klaus Iohannis. Ministrul Apărării va conduce până la învestirea unui Guvern plin.

Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, s-a făcut remarcat în domeniul apărării, căruia i-a dedicat întreaga carieră. Este doctor în științe militare și, printre altele, a participat la misiuni externe alături de partenerii internaționali ai țării, fiind decorat pentru implicarea sa de state precum Franța și SUA și de ONU. Înainte de a conduce MApN, a fost șeful Statului Major General.

Ludovic Orban a anunțat luni că își depună mandatul de premier. „Decizia are un obiectiv foarte precis: odată exprimată decizia cetățenilor trebuie demarate negocierile pentru un nou guvern. România are nevoie de un guvern responsabil, care să reprezinte voinţa cetăţenilor români care îşi doresc modernizarea, dezvoltarea României. Decizia mea vreau să arate un lucru foarte clar: că nu mă cramponez de funcţia de prim-ministru”, a spus Ludovic Orban în momentul în care și-a depus mandatul.

 

 

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentBilanț coronavirus 8 decembrie: 7.439 de cazuri noi și 213 decese
Articolul următorOMS se opune imunizării obligatorii împotriva COVID-19