Ședința se desfășoară online. FMI a anunțat, în aprilie, o creștere economică previzionată de 6% din PIB pentru România în 2021.

Premierul va purta discuții cu Fondul Monetar Internațional cu privire la situația economiei.

Fondul Monetar Internaţional şi-a îmbunătăţit semnificativ estimările privind evoluţia economiei româneşti, care ar urma să înregistreze în acest an un avans de 6%, iar în Europa va fi devansată doar de Spania, cu o creştere economică de 6,4%, arată cel mai nou raport „World Economic Outlook”, publicat luna trecută de instituţia financiară internaţională.

„FMI are încredere în Guvernul României şi estimează o creştere economică semnificativă mai mare pentru România. Previziunile FMI arată o creştere economică substanţială de 6% a PIB în 2021, a doua cea mai mare creştere din Uniunea Europeană.

Luăm cele mai bune măsuri pentru economie şi acest lucru se vede. Am reuşit să stabilizăm economia şi să reducem la maximum impactul crizei asupra economiei noastre. Economia României se află pe o direcţie de creştere economică sustenabilă şi nimeni, niciodată, nu va mai putea să schimbe acest lucru”, a transmis Florin Cîţu la vremea respectivă. 

Sursa: Realitatea Financiara