Cele peste 1.000 de centre de vaccinare anti-COVID-19 din România vor fi avizate peste o săptămână, a anunțat miercuri seară Valeriu Gheorghiţă, preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19. Însă aprobarea de funcționare a acestor centre de vaccinare va fi dată doar când vor fi echipate complet. Este vorba de circa 350 de centre în unitățile sanitare și de aproape 700 pentru restul populației. Despre caravanele de vaccinare, adică acele centre mobile, responsabilul campaniei a spus că vor în jur de 80 la număr. În plus, un exercițiu național de simulare a vaccinării anti COVID-19 este programat în a treia săptămână din decembrie.

„Până în momentul de faţă, au fost identificate 352 de centre fixe pentru vaccinarea personalului medical şi a celui medico-social, 663 de centre fixe şi 78 centre mobile pentru vaccinarea celorlalte categorii populaţionale, conform Strategiei de vaccinare. Menţionăm că numărul centrelor de vaccinare va fi actualizat în funcţie de nevoile identificate în fiecare etapă a campaniei de vaccinare, pentru a facilita accesul echitabil al tuturor persoanelor care doresc să se vaccineze”, potrivit unui comunicat de presă al Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19.

Valeriu Gheorghiță a explicat miercuri că avizarea și organizarea centrelor de vaccinare trebuie făcută după ce acestea sunt înființate printr-un ordin de ministru, ce va fi emis în această săptămână.

„Decizia de avizare si de organizare a unui centru de vaccinare putem saptamana viitoare sa o emitem avand in vedere faptul ca in aceasta saptamana ne propunem sa iasa un ordin comun de ministru care prevede infiintarea, organizarea si avizarea acestor centre de vaccinare, precum si desemnarea centrului national de stocare – Institutul Cantacuzino si a celor sase centre regionale de stocare a vaccinului la nivel national”, a explicat Gheorghiță, miercuri seară, la o televiziune de știri.

Va urma apoi și o simulare națională a vaccinării anti-COVID-19, programată pentru a treia săptămână din decembrie. 

„Ne dorim un exercitiu national de simulare la nivel national in care sa identificam, sa invatam de fapt, din tot acest lant logistic – de la receptia vaccinurilor, stocare, distributie, organizarea centrelor de vaccinare, sa avem aceasta simulare la nivel national pentru a identifica eventualele disfunctionalitati si pentru a le corecta din timp asa incat la momentul inceperii efective a activitatilor de vaccinare lucrurile sa se desfasoare fara intrerupere. Ne dorim ca inainte de sarbatorile de iarna, in cea de-a treia saptamana din decembrie, sa putem fi capabili sa facem aceasta simulare nationala”, a mai spus președintele Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, potrivit realitatea.net

Prioritățile Comitetului de vaccinare anunțate pentru următoarea perioadă sunt o campanie puternică de informare și creșterea încrederii în vaccinarea anti-COVID-19, pe lângă trainingul cadrelor medicale care vor fi implicate în procesul de vaccinare.

Preşedintele Comitetului de coordonare a vaccinării împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, şi secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu au participat miercuri la o şedinţă de lucru cu Direcţiile de Sănătate Publică din ţară pentru a pregăti centrele de vaccinare anti-COVID, din punct de vedere al comunicării publice, logisticii și medical.

„În ceea ce priveşte comunicarea publică, s-a precizat că obiectivele de etapă sunt creşterea nivelului de informare şi de încredere cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19, pe baza oferirii de informaţii corecte, robuste ştiinţific, simultan accesibile publicului larg. Au fost discutate aspecte legate de actualizarea permanentă a platformei naţionale de informare www.vaccinare-covid.gov.ro cu informaţii relevante atât pentru publicul specializat, cât şi pentru publicul larg”, potrivit unui comunicat de presă.

Echipa care coordonează componenta logistică a făcut precizări privind managementul stocurilor, amenajarea centrelor de vaccinare, în special a celor din afara spitalelor (cămine culturale, săli de sport), inclusiv aspecte legate de chirii, crearea circuitelor, asigurarea serviciilor de dezinfectare şi de curăţenie, managementul deşeurilor.

„Pe componenta medicală, discuţiile s-au axat pe trainingul personalului vaccinator (proceduri de urmat, pregătirea şi utilizarea vaccinului, programul de lucru)”, mai precizează același comunicat.

Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 este un organism interministerial, fără personalitate juridică, în subordinea directă a Secretariatului General al Guvernului şi coordonarea prim-ministrului.

Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala

Articolul precedentUngaria sprijină aderarea Republicii Moldova la UE
Articolul următorÎmpărțirea ministerelor cheie din noul Guvern s-a decis la Cotroceni: PNL vrea 10 ministere, USR PLUS – 5 și UDMR – 3. Cui revin posturile de vicepremier