Numărul cazurilor de coronavirus raportate în Germania a crescut pentru prima oară cu mai mult de 10.000 într-o zi, arată datele publicate joi de institutul pentru boli infecțioase Robert Koch, potrivit Reuters, citat de news.ro

Institutul a raportat 11.287 de cazuri noi, totalul infecțiilor raportate în Germania ajungând la 392.049. Miercuri fuseseră raportate 7.830 de cazuri noi.

Potrivit bilanțului oficial, numărul deceselor asociate cu Covid-19 a urcat cu 30, până la 9.905.

Deși ratele de infectare sunt mai mici decât în cea mai mare parte a Europei, ele au accelerat rapid de la răcirea vremii, mai mulți politicieni avertizând că va fi nevoie de măsuri de distanțare socială mai stricte dacă trendul continuă.

Și Ministrul german al sănătății, Jens Spahn, a fost testat pozitiv cu coronavirus miercuri.

“Jens Spahn a fost testat pozitiv cu noul coronavirus la începutul după-amiezei, (…) dar nu prezintă pentru moment decât simptome de răceală”, a indicat purtătorul de cuvânt al ministerului. Ministrul, membru al Partisului Creştin Democrat (CDU) al cancelarului Angela Merkel, “s-a izolat la domiciliu”, a adăugat el.

“Toate contactele (ministrului) vor fi informate”, a precizat aceeaşi sursă. Este prima dată când un membru al executivului german este testat pozitiv la Covid-19.

 

Sursa: Realitatea de Diaspora