Celebra actriță Meryl Streep și- a început ziua cu gândul la România. În mesajul transmis astăzi fanilor săi a scris „Bună dimineața!” 

Adresându- se tuturor celor care îi sunt alături pe pagina de socializare, le transmite gândurile sale, alegând să o facă în limba specifică fiecăruia. De această dată și în limba română.

Imagine

Mary Louise Streep, cunoscută sub numele de scenă Meryl Streep, este o actriță americană, triplu laureată a premiului Oscar, celebră pentru creațiile actoricești extraordinare în teatru, televiziune și film.

Este cea mai nominalizată actriţă la premiile Oscar, 21 de nominalizări, trofeu pe care l-a câştigat de trei ori.

A câștigat 31 de nominalizări la Golden Globe, fiind de asemenea, cea mai nominalizată actriţă din istorie.

A câştigat opt trofee.

Primul său rol din copilărie, în comunitatea locală, a fost Sfânta Maria, în care a demonstrat o gândire profundă, atitudine și creativitate.

Sursa: Realitatea de Valcea