Există o vorbă veche din popor care spune că frumusețea vine din interior. Atunci când nu ai nici frumusețe interioară și nici frumusețe exterioară, ce mai poți aprecia? Mintea, sclipirea intelectuală, cauți acel ceva…
Când am văzut postarea Oanei Stănciulescu, am înțeles că unii oameni chiar trebuie luați ca atare. Nu trebuie să le căutam frumosul când el nu există! În scurtul ei comentariu la adresa mea, am indentificat ură și frustrare. La ce statuie își dorea să ridice în Piața Victoriei pentru bătăile pe care le-a mâncat și nedreptățile pe care zice ea că le-a îndurat, mă așteptam la o altă abordare. Mai deșteaptă, mai profesionistă, că tot este o mare și veche jurnalistă.
Ultima oară când am întâlnit-o pe Oana a fost la mitingul diasporei din 10 august. Atunci, draga de ea era foarte încântată să împartă aceeași mașină cu mine, cu Rareș Bogdan, cu Oreste și alți colegi! Pentru că da, mașina și șoferul Realității sunt la dispoziția angajaților, invitaților și nu circulă doar cu mine, întotdeauna sunt 2, 3, 4 persoane într-o singură mașină și da, așa reușim să mai reducem numărul mașinilor participante la trafic.
Atunci nu mai avea o problemă că mergeam toți cu șoferul „meu”. Atunci zicea ea că suntem uniți de valori comune și luptăm cot la cot să aducem Diaspora acasă, să facem lumină în societatea românească. Poate că nu i se părea o problemă pentru că nu plătea din buzunarul ei nimic. Nici șofer, nici protocol. Atunci știa să facă lobby pe lângă toți, să fie cât mai prezentă pe postul Realitatea, era una din jurnalistele dornice de afirmare care ajungea în post prima și pleca ultima, după 1 noaptea și atunci dusă acasă împreună cu alți colegi tot de unul din șoferii postului Realitatea. Dar nah… timpul trece, oamenii se schimbă și atunci când nu ai curaj să pui mâna pe telefon să comunici un mesaj te folosești de tot felul de interpretări pentru a da o altă nuanță.
Eu, Oana, spre deosebire de tine, nu sunt la mâna nimănui și nici la mila nimănui. Nu ai să mă găsești cu facturi plătite de x, de y… Sunt tânără și la început de drum. Tu ai cam arătat ce ai putut și cât mai poți este de discutat. Eu îmi asum ce zic și nu mă tem să îmi cer scuze când greșesc pentru că sunt tânără și îmi doresc să mă dezvolt în armonie cu tot ce mă înconjoară. Îmi place să acord respect și încredere. Și tu ai avut parte de respect și încredere, ai fost în Realitatea ca la tine acasă, mai aveai puțin și aveai acolo și șifonierul magic – să arăți ce nu ești, și multe alte lucruri care acum te deranjează pentru că nu le mai ai, cum ar fi acest beneficiu de a fi luată de acasă și condusă înapoi acasă după emisiune.
Tocmai Oana care știe că șoferii Realității sunt șoferii puși la dispoziția tuturor colegilor din trust inclusiv a invitaților se găsește să speculeze pe marginea acestui subiect. Dar cum am zis, încă sunt tânăra și am multe de învățat!
Degeaba ai îmbătrânit, dragă Oana, când nu te mai reprezintă nimic. Urâtă și la trup, și la suflet. Oana Stănciulescu, ai rămas cu un atu – gura mare și pixul fermecat! Succes în carieră! Până acum ai cam ratat! Poate e cazul să te reinventezi și să ceri scuze acolo unde crezi!
