Preşedintele Klaus Iohannis face un apel la românii din diaspora să se înscrie pentru votul prin corespondenţă, pentru că nu este sigur dacă toate țările în care-și au domilciliul vor permite organizarea secţiilor de vot .

„Când am promovat votul prin corespondență ne-am gândit că ar fi bine să aibă posiblitatea românii din diaspora să voteze și în situația în care nu pot ajunge la secția de votare. Nu ne-am gândit atunci la o pandemie, dar iată că procedura votului prin corespundeţă este foarte utilă. Aș face un apel la românii din diaspora să se înscrie pentru votul prin corespondeţă. Nu avem nicio garanție că se vor putea deschide secții de votare în toate țările. Din acest motiv este necesar să se înscrie pentru votul prin corespondență. Altfel este posibil că în anumite țări românii să nu își poată exprimă votul”, a afirmat Klaus Iohannis.

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a prelungit cu 30 de zile perioada de înregistrare a cetățenilor români din diaspora pe portalul www.votstrainatate.ro. Astfel, termenul limită-limtă de înregistrare ca alegători prin corespondenţă sau la o secție de votare este 21 octombrie 2020. 

 

Sursa: Realitatea de Diaspora