Preşedintele Klaus Iohannis şi-a început, miercuri, vizita oficială în Letonia, fiind primit la Castelul Riga de omologul leton, Egils Levits. Şeful statului a fost întâmpinat cu onoruri militare la Castelul Riga.

„Am avut discuții pe gestionarea corectă a actualelor provocări. Criza energetică: am subliniat importanța colaborării pentru reducerea prețurilor.

Am vorbit despre situația foarte dificilă în care se află Republica Moldova și am prezentat măsurile de sprijin multifațetate ale României.

Am discutat și pe tema situației actuale din Ucraina”, a spus Klaus Iohannis.

„Noi am început din prima zi să ajutăm Ucraina. Ucrainenii care au plecat din țara lor pentru că se simțeau în pericol au fost bine primiți în România. Lucrăm înseaproape cu aliații noștri care au aceleași intenții. Toată UE este alături de Ucraina și toată lumea ajută cât poate”, a mai spus președintele României.

„România este pregătită de 11 ani pentu a deveni parte a Schengen. După cum probabil știți, au existat câteva soluții care s-au referit a România când vorbea despre Schengen. Una a fost să fie terminat procesul MCV, lucru care s-a întâmplat ieri. România îndeplinește toate cerințele și lucrurile funcționează așa cum trebuie”, a spus Klaus Iohannis.

Din delegaţia preşedintelui Iohannis fac parte consilierii prezidenţiali Luminiţa Odobescu, Ion Oprişor, Daniela Bârsan, Delia Dinu, precum şi ambasadorul României în Lituania şi Letonia, Cosmin Dinescu.

Cei doi preşedinţi vor avea convorbiri tete-a-tete şi oficiale, la finalul cărora vor susţine declaraţii de presă comune.

În cadrul vizitei la Riga, care are loc în anul centenarului stabilirii relaţiilor diplomatice româno-letone, preşedintele Iohannis va avea întrevederi şi cu prim-ministrul Letoniei, Krisjanis Karins, şi cu preşedintele Parlamentului leton, Edvards Smiltens. De asemenea, preşedintele Iohannis va depune o jerbă la Monumentul Libertăţii şi va vizita Muzeul Ocupaţiei Letoniei.

Joi, şeful statului se va afla în vizită oficială în Republica Lituania, la Vilnius, iar vineri va participa, la Kaunas, la simpozionul internaţional „The Idea of Europe”. Ulterior, preşedintele va participa, împreună cu omologii din Lituania, Letonia şi Polonia, la un summit dedicat întăririi Flancului Estic al NATO, susţinerii Ucrainei şi Republicii Moldova şi respectiv promovării memoriei europene, cu accent pe combaterea dezinformării şi a tentativelor de rescriere a istoriei.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentȘeful Casei de Pensii explică. Ce sume vor fi pe noile taloane de pensii și cum se dau ajutoarele
Articolul următorNicolae Ciucă, mesaj către românii din Spania: „Ştim cu toţii că nu aţi plecat de acasă de bine” – Apelul făcut de premierul României