Preşedintele ales al Statelor Unite ale Americii a fost inoculat luni, în direct la televiziune, cu a doua doză de vaccin produs de Pfizer/BioNTech împotriva COVID-19, într-un spital din Delaware, relatează AFP.

„Prioritatea mea numărul unu este de a face în aşa fel încât vaccinul să fie injectat în braţele oamenilor cât de rapid posibil”, a declarat cu acest prilej viitorul preşedinte democrat, care va fi învestit pe 20 ianuarie în funcția de la Casa Albă. 

Biden fusese inoculat prima dată pe 21 decembrie, eveniment care de asemenea a fost public și difuzat la televiziune și pe internet.

Peste 374.000 de persoane au murit de noul coronavirus în SUA şi Joe Biden a calificat drept „mascaradă” distribuţia vaccinurilor organizată de guvernul preşedintelui la final de mandat Donald Trump.

Numai 8,9 milioane de americani au primit prima injecţie împotriva COVID-19, mult sub numărul de 20 de milioane care ar fi trebuit iniţial vaccinaţi împotriva COVID-19 până la sfârşitul lui 2020. Până în prezent, circa 25,4 milioane de doze au fost distribuite la nivel naţional, ceea ce ilustrează provocarea logistică a acestei operaţiuni.

 

Sursa: Realitatea de Diaspora

Articolul precedentSe anunță proteste importante în toată țara astăzi
Articolul următorÎncep disponibilizările. Sute de angajați din primării și consilii județene, dați afară