Marți dimineață, o autospecială de pompieri aparținând Serviciului Salvare Stingere Incendii de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București s-a răsturnat, în timp ce se deplasa pe platforma aeroportului. Nicio persoană nu a fost rănită, anunță CNAB.

Traficul aerian se desfășoară în siguranță, nicio cursă nu a fost afectată. La această oră, se lucrează pentru a repune autospeciala pe roți și a o tracta la o poziție izolată.

Imagine

Serviciul Salvare Stingere Incendii este operațional, acționând cu alte 5 autospeciale pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București. Categoria de operare a aeroportului nu a fost afectată, informează Mediafax.

Incidentul este anchetat atât de către Poliția Transporturi Aeriene, cât și de către aeroport.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentVremea se răcește în toată țara. În București urmează nopți cu temperaturi sub 10 grade
Articolul următorAstenia de toamnă – realitate sau mit?