Mii de hectare de vegetație au fost făcute scrum, iar flăcările amenință acum mai multe zone populate din nord-vestul Spaniei.
Incendiile violente de vegetaţie au loc în regiunea Galicia, din vestul Spaniei. Autorităţile se tem că focarele ar putea scăpa în curând de sub control. Armata spaniolă a trimis 120 de militari în regiune, pentru a ajuta pompierii care încearcă să lichideze incendiile.
Până acum, nu s-au înregistrat victime şi nici case distruse de flăcări, dar mulţi localnici şi-au pierdut culturile.
Situația din Galicia este doar cel mai recent episod al unei veri caniculare și care a adus cele mai puternice incendii din ultimii 20 de ani. Mai toate regiunile au fost afectate.
În ultimele luni au fost raportate peste 500 de incendii care au devastat sute de kilometri pătrați de vegetație și care au forțat mii de oameni să-și părăsească locuințele.
Sursa: Realitatea de Diaspora