Mă văd din când
în când copil,
Când alergam cu fluturii în zori
Și mii de stele
se-ascundeau tiptil,
Prin iarba udă plină de culori…

Îmi văd și pașii ce zburdau prin ploi
Și somnul privegheat atent de mama,
În verile topite lin prin văi,
Când florile
se-nmiresmau
de-a valma…

Sărut și clipa când mama mă-nvăța
Cum să-L iubesc pe Dumnezeu prin rugă,
Cu “Tatăl nostru” ochii-mi înălța
Spre cerul sfânt-credința să nu-mi fugă…

Aievea îl aud și acum pe tata,
Când mă îndemna să fiu și drept și bun,
Să prețuiesc tot
ce-mi oferă viața-
Și-n suflet doar lumină să adun…

Mai simt mireasma zilelor de Paști,
Când fericit lumina o sorbeam,
Cuminecând din plin daruri cerești,
Cu ochi lucioși pe Domnul îl priveam…

Visez și-acum zăpezile înalte,
Ce preafrumos și blând
mă-mbrățișau,
Cum colindam duios în prag de noapte,
Crăciunuri nesfârșite mi se-nfățișau…

Trăiesc deplin în primăvara vieții,
Când gânduri de atunci îmi înfloresc și-acum,
Salut frumos splendoarea dimineții,
Copilărie sfântă, te caut
pe-un nou drum!

Pr. Emil Cărămizaru