Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a anunțat marți seară prelungirea până la finalul lunii ianuarie a lockdown-ului. Potrivit realitatea.net, decizia a fost luată împreună cu liderii celor 16 landuri, după o nouă explozie a infectărilor cu Sars-Cov-2. 

Germania se află și printre țările în care a fost depistată noua tulpină a coronavirusului, care este mult mai contagioasă. 

Cel de-al doilea lockdown a fost impus în țară pe 16 decembrie, restricțiile fiind suplimentate după ce o carantină parțială introdusă cu o lună înainte nu a dus la reducerea numărului noilor infectări la nivelul așteptat de autorități. 

În urma anunțului de marți, grădinițele, școlile, majoritatea magazinelor și restaurantele rămân închise. În plus, restricțiile de circulație vor fi mai severe, vizând în special regiunile cele mai afectate de pandemie, precum landurile Saxonia și Turingia. 
Începând cu o incidență de peste 200 de infecții noi la 100.000 de locuitori, landurile federale vor lua măsuri locale în vederea limitării razei de deplasare a cetățenilor la 15 kilometri de reședință. Deplasările vor fi permise astfel doar din motive întemeiate. 

Merkel a precizat că obiectivul rămâne atingerea unei incidențe de sub 50 de infecții la suta de mii de locuitori în decurs de o săptămână. ”Trebuie să fim deosebit de atenți. Există o situație nouă și specială”, a atras atenția cancelarul, referindu-se la noua tulpină a virusului. 

Șefa guvernului a admis că măsurile sunt drastice, dar a insistat asupra faptului că autoritățile sunt obligate să recurgă la ele pentru a nu pierde din vedere obiectivul principal. 

Bilanțul epidemiei din Germania depășește 1,8 milioane de contaminări, în creștere cu 4.280 față de ziua precedentă, și 36.285 de decese, cu peste 300 mai multe față de luni. 

Sursa: Realitatea de Diaspora