Germania, lovită de al doilea val al epidemiei de COVID-19, a atins vineri pragul de 1 milion de persoane testate pozitiv la noul coronavirus.

Vineri au fost înregistrate în total 1.006.394 de cazuri (cu 22.806 noi cazuri în ultimele 24 de ore) şi 15.586 decese (dintre care 426 în ultima zi), ceea ce va face ca ţara să prelungească până la începutul lui ianuarie restricţiile, printre care închiderea barurilor şi a restaurantelor şi limitarea numărului de participanţi la reuniunile private.

”Trebuie să facem eforturi în continuare, numărul de noi cazuri zilnice încă se situează la un nivel extrem de ridicat”, a declarat miercuri seară cancelarul german Angela Merkel, după peste şapte ore de discuţii cu liderii celor 16 landuri ale ţării.

Este de aşteptat ca Berlinul să-i solicite Uniunii Europene interzicerea până la 10 ianuarie a sejururilor în staţiunile pentru sporturi de iarnă, locuri propice propagării noului coronavirus

Sursa: Realitatea de Diaspora