Ex-preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, 55 de ani, testat pozitiv în această săptămână pentru COVID-19, a fost spitalizat cu o dublă pneumonie, a indicat sâmbătă soţia sa, potrivit realitatea.net

Petro Poroşenko „a fost spitalizat într-o clinică din Kiev”, a declarat Marina Poroşenko într-un videoclip publicat pe Facebook. „Chiar dacă soţul meu are o dublă pneumonie, el are o mare voinţă şi o manifestă în lupta împotriva maladiei”, a asigurat ea.

În prezent deputat, Poroşenko a anunţat marţi că a fost testat pozitiv pentru COVID-19 şi se tratează „acasă”, pe fondul unei agravări a situaţiei epidemice în Ucraina. El suferă de asemenea de diabet, ceea ce constituie un factor de comorbiditate pentru afecţiunea de COVID-19.

Unul dintre oamenii cei mai bogaţi din Ucraina, care a condus această ex-republică sovietică între 2014 şi 2019, când a pierdut alegerile prezidenţiale în faţa lui Volodimir Zelenski, actor şi novice în politică.

Până în prezent, în Ucraina, ţară cu aproximativ 40 de milioane de locuitori, au fost înregistrate peste 222.000 de cazuri de coronavirus, dintre care peste 4.300 soldate cu decese.

Sursa: Realitatea de Diaspora

Articolul precedentProtest în Capitală, față de măsurile de protecție impuse de Guvern în pandemie
Articolul următorVIDEO/ Italia și Franța, lovite de inundații puternice