Fondul Monetar Internaţional va reduce săptămâna viitoare previziunile privind creşterea globală, ca urmare a incertitudinilor care există la nivel internaţional, a declarat, joi, directorul general al instituţiei, Kristalina Georgieva, citată de agenţia EFE, scrie Agerpres.

În plus, FMI semnalează că riscul de recesiune creşte şi că, inclusiv atunci când creşterea economică va fi pozitivă, senzaţia va fi de recesiune din cauza scăderii veniturilor reale şi a majorării preţurilor.

FMI reduce perspectivele şi cere guvernelor să nu accelereze inflaţia prin măsuri fiscale
 va reduce perspectivele de creştere economică la nivel global, în contextul situaţiei internaţionale incerte, anunţă directorul instituţiei, Kristalina Georgieva, cerându-le guvernelor ţărilor să aplice doar măsuri fiscale „responsabile”, nu să accelereze inflaţia.

„Am ajustat deja de trei ori în scădere proiecţiile noastre privind creşterea economică, la 3,2% pentru anul 2022 şi la 2,9% pentru 2023. După cum veţi vedea în versiunea actualizată de săptămâna viitoare privind Perspectivele Economice Globale, vom reduce estimările de creştere pentru anul viitor. Şi vom semnala că riscurile de recesiune sunt în creştere. Estimăm că state reprezentând aproximativ o treime din economia globală se vor confrunta cu cel puţin două trimestre consecutive de contracţie anul acesta sau anul viitor. Şi, chiar când creşterea va fi pozitivă, va fi resimţită ca recesiune, din cauza scăderii veniturilor reale şi a creşterii preţurilor”, a declarat Kristalina Georgieva, directorul FMI, în cadrul unui seminar organizat de Universitatea Georgetown, conform stenogramei discursului, scrie Mediafax.

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentCu drag despre România | Crâmpeie din istoria județului Giurgiu
Articolul următorCristian Diaconescu, despre Schengen: „Responsabilitățile le îndeplinim. Singura problemă este decizia pur politică”