Noi imagini șocante de la locul tragediei din Capitală. Pe filmare se vede cum oamenii fug speriați, vecinii ies din case și se duc la locul accidentului.

 La 9 minute au sosit și primele echipaje de ambulanță și poliție. Accidentul tragic a răpus două fetițe.

Camerele au surprins momentul din mai multe ipostaze. În imagini se vede cum o zi însorită în care copiii se jucau a devenit o catastrofă.

Vă avertizăm că urmează imagini care vă pot afecta emoțional. 

Accidentul tragic în urma căruia două fetițe au murit a fost surprins de o cameră de supraveghere din zonă. In imagini se vede cum autoturismul a intrat în plin, în grupul de copii de pe trotuar, iar șoferița nu a schițat niciun gest pentru a evita impactul. Femeia a fost audiată, dar polițiștii au decis să o cerceteze în libertate.

În imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede cum mașina a ieșit de pe stradă și, în loc să vireze spre stânga sau spre dreapta, a lovit în plin grupul de copii care se afla pe trotuar și a dărâmat un stâlp de beton. Cei care se aflau în zonă au încercat să ridice autoturismul ce strivise cele două fetițe, de 6 și 15 ani, care au murit ulterior la spital. Se vede și cum soțul șoferiței, pasager în mașină, și femeia au fost loviți de rudele copiilor.

Deși locuitorii din zonă au cerut de mai multe ori montarea unor limitatoare de viteză în zonă, acest lucru nu s-a întâmplat. 

La scurt timp de la tragedie, femeia aflată la volan a fost audiată. Potrivit unor surse Realitatea PLUS, a stat mai bine de 3 ore in fata anchetatorilor. In cele din urma, insa, oamenii legii au hotarat sa o lase libera.

Anchetatorii au ținut cont de faptul că femeia era în stare de șoc și lovită. În plus, sunt așteptate rezultatele analizelor de sânge care vor stabili dacă a consumat alcool înainte să se urce la volan. Șoferița nu a suflat în etilotest pentru că a invocat probleme medicale. Ea ar fi spus că a încurcat pedala de frână cu cea de accelerație. Anchetatorii iau în calcul mai multe ipoteze, printre care și starea medicală a șoferiței sau neatenția. Polițiștii anchetează atât producerea tragediei, cât și scandalul de după.

Sursa: Realitatea de Bucuresti