Familia regală britanică s-a adunat, joi, la palatul Balmoral, pentru a-i fi aproape Reginei Elisabeta a II-a. Medicii care au consultat-o în acestă dimineață s-au declarat îngirjorați de starea de sănătate a suveranei în vârstă de 96 de ani. Prințul moștenitor Charles și soția sa, ducesa de Cornwall, se află la Balmora, iar în cursul serii au ajuns 7 membri ai familie, cu o cursă specială care a aterizat pe aeroportul din Aberdeen. Veștile îngrijorătoare despre sănătatea Reginei Elisabeta a II-a îi adună pe toți britanicii împreună. 

Membrii familiei regale sunt alături de Elisabeta a II-a, convocați de urgență la Castelul Balmoral, după ce medicii au anunțat că „sunt îngrijorați” în legătură cu starea sa de sănătate. Regina și-a anulat toate întâlnirile din ultimele zile.

Suverana britanică, în vârstă de 96 ani, este cea mai longevivă din istoria Regatului Unit și a sărbătorit în acest an jubileul de platină, în luna iunie. Elisabeta a II-a a împlinit 96 de ani în 21 aprilie.

Prințul Charles, moștenitorul Coroanei Regale britanice, alături de soția sa – Camilla, ducesă de Cornwall, au ajuns primii la Balmoral, iar prinții William și Harry, împreună cu soția sa, Meghan, au ajuns în cursul serii. Kate Middleton a rămas la Londra. 

Premierul Liz Truss a spus că „întreaga țară” este „profund îngrijorată”. „Gândurile mele – și gândurile oamenilor din Regatul Unit – sunt cu Majestatea Sa Regina și familia ei în acest moment”, a adăugat ea.

Oamenii se strâng deja la porțile Castelului Balmoral, pentru a-și arăta îngrijorarea și susținerea față de suverana lor.

Imagine

Forțele de ordine au început să monteze garduri în jurul reședinței regale. 

Imagine

„După o evaluare mai amănunțită în această dimineață, medicii Reginei sunt îngrijorați cu privire la sănătatea majestății sale, și au recomandat ca ea să rămână sub supraveghere medicală”, a transmis Casa Regală într-un comuniat oficial. În urmă cu doar două zile, Regina Elisabeta a II-a a primit-o, la Castelul Balmoral, pe Liz Truss, pentu numirea în funcția de prim-ministru. Decizia a fost neobișnuită, având în vedere faptul că întâlnirea oficială dintre suverană și premieri are loc la Palatul Buckingham din Londra. 

În același timp, la reședința regală principală din Londra nu va mai avea loc tradiționala ceremonie de Schimbare a Gărzii Regale. Palatul Buckingham a anunțat că Schimbarea Gărzii programată vineri dimineață a fost anulată. Un panou a fost amplasat într-o zonă centrală din fața palatului unde are loc de obicei ceremonia, pentru a anunța turiștii că a fost anulat.

Imagine

Schimbarea Gărzii Regale durează aproximativ 45 de minute și are loc zilnic la Palatele Buckingham şi Windsor, din aprilie până în iulie, iar în restul anului se desfășoară o dată la două zile. 

Sursă Foto: Twitter

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentRegina Angliei, probleme de sănătate. La 96 de ani, a anulat o întâlnire importantă
Articolul următorA murit Regina Elisabeta a II-a! Marea Britanie este în DOLIU