500 de copii evacuați la școala 133 din București și 18 încă internați în spital dar primarul sectorului 4 pe raza căruia acest eveniment dramatic a avut loc, a spus într-o conferință de presă că a fost în vizită la copiii internați și aceștia sunt bine!
Bine era dacă nu se ajungea la așa ceva mai ales că avem deja două cazuri regretabile de acest gen, în care alte persoane și-au pierdut viața, cum a fost cazul din Timișoara… ca să nu amintim că tot în același sector a avut loc și tragedia Colectiv!
Se pare că această stare de indiferență este în ADN-ul politicienilor. Dacă până acum auzeam că dezinfecțiile se fac cu apă chioară și nu sunt eficiente, acum se folosesc substanțe concentrate care pot cauza până și moartea. Înțeleg că aceste firme de dezinfecții și deratizări câștigă foarte mulți bani din partea primăriilor, de aici și bătălia pe contracte. Există această expresie în popor, că “Semnezi ca primarul”… iată că această expresie din nefericire își are încă rădăcinile înfipte în realitate. Contractele sunt semnate pe criteriile știute de dl primar și nu pe rezultate eficiente.
Nu există o evidentă a instituțiilor de învățământ din grija statului cu unitățile în care au avut loc dezinfecțiile. Nu există un protocol în desfășurarea acestor dezinfecții. Cum poți sa ții sigilată doar o clasă? E evident că acei elevi stau și pe hol, folosesc aceleași grupuri sanitare.
Părinții nu sunt informați despre dezinfecțiile din instituțiile de învățământ nici despre dezinsecții, nu se știe ce substanțe se folosesc și nici dacă există studii în efectul acestora asupra copiilor noștri. Îți trimiți copilul sănătos la școală și îl găsești la spital intoxicat de substanțe nocive care îi pun viața în pericol.
Înțeleg că dl primar Baluță a reziliat contractul cu firma în cauză! Măsurile serioase se lasă așteptate…
Autor ALEXANDRA PĂCURARU