Cristiano Ronaldo pleacă de la Manchester United după un an și jumătate. 

Clubul a făcut anunțul prin intermediul unui comunicat postat în cursul serii de marți, la o săptămână după interviul în care superstarul portughez îl ataca pe antrenorul Erik ten Hag, dar și pe cei din conducere. 

„Cristiano Ronaldo urmează să o părăsească pe Manchester United, după un acord comun, cu efect imediat. Clubul îi mulțumește pentru contribuția în cele două mandate pe Old Trafford în care a înscris 145 de goluri în 346 de meciuri și îi dorește lui și familiei sale toate cele bune în viitor. Toți cei de la Manchester United rămân focusați la progresul echipei sub comanda lui Erik ten Hag și lucrăm împreună pentru a avea succes pe teren”, a declarat într-un comunicat clubul din Manchester. 

”În urma discuțiilor cu Manchester United, am căzut de acord să încheiem contractul. Iubesc Manchester United și îi iubesc pe suporteri, asta nu se va schimbă niciodată! Simt că acesta este cel mai bun moment pentru a începe o nouă provocare. Le urez celor de la Manchester United tot binele”, a transmis Cristiano Ronaldo.

 
Articolul precedentAnca Alexandrescu: Domnul Grindeanu, faceți controale la CNAIR? Știu că e jale MARE după dezvăluirile noastre
Articolul următorGabriel Oprea: „Pensiile militare trebuie să rămână ocupaționale. Liderii politici să nu accepte mai puțin”