Computerul Tomograf care are un soft ce permite depistarea noului coronavirus a devenit funcţional, a anunţat, vineri, primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, care a precizat că ”va fi o armă puternică în lupta împotriva pandemiei.” Pacienții ar fi trebuit să benefecize de acest CT din luna mai.

„De azi, computerul tomograf de la Institutul ‘Matei Balş’ este funcţional! Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare a emis autorizaţia de funcţionare. Pe 6 mai achiziţionam, prin Complexul Multifuncţional Caraiman, un computer tomograf (CT) ultraperformant, cu un soft special care permite depistarea infectării cu COVID-19. Acesta a fost amplasat în curtea Institutului Naţional de Boli Infecţioase ‘Prof. Dr. Matei Balş’, pentru a fi folosit de medicii de aici. De atunci (de 86 de zile, mai exact), am aşteptat primirea tuturor avizelor necesare. Ultima hârtie a venit chiar azi: autorizaţia pentru desfăşurarea de activităţi în domeniul nuclear. Altfel spus, autorizaţia de funcţionare”, a anunțat primarul, pe Facebook.

 

Computerul tomograf performant nu a fost folosit în tot acest timp pentru că autoritățile s-au pierdut în hârtii. În timp ce autoritățile anunțau că așteaptă aprobările de la CNCAN pentru a-l pune în funcțiune, instituția a transmis că primele documente depuse pentru amplasarea aparatului au fost neconforme și contradictorii încât au necesitat clarificări.

Aparatul poate depista COVID-19 in doar câteva minute și este folosit pentru evaluarea leziunii pulmonare. Cu ajutorul Computerului Tomograf s-ar putea face aproximativ 1.000 de teste pe zi, simptomele ușoare putând fi identificate în stadiul de început. 

Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala