Comerțul cu blănuri de animale pentru industria modei a fost interzis în Israel, miercuri, prin decret ministerial. Este prima țară care adoptă o legislație atât de strictă, motivul fiind suferința animalelor. 

Ministrul israelian al Mediului, Gila Gamliel, a precizat că interdicția va intra în vigoare peste 6 luni. 

Potrivit decretului, comerțul cu blănuri de animale va fi permis doar pentru nevoile de cercetare, învăţământ şi anumite tradiţii religioase. Utilizarea blănurilor animale, folosite pentru realizarea tradiţionalului „schtreimel”, o pălărie din blană naturală pe care o poartă unii dintre evreii ultraortodocşi, rămâne deci autorizată.

”Industria comerţului cu blănuri provoacă suferinţe inimaginabile animalelor, iar acest decret va transforma piaţa modei israeliene, făcând-o mai bună în ceea ce priveşte respectarea normelor de mediu”, a subliniat ministrul într-un comunicat.

Totodată, instituția a publicat o scrisoare primită de la Jane Halevy-Moreno, directoarea Coaliţiei internaţionale împotriva blănurilor naturale (IAFC), care a afirmat că decretul semnat miercuri reprezintă „un gest istoric”.
”Israel este prima ţară din lume care îşi închide porţile în faţa acestei industrii pline de cruzime”, a transmis Halevy-Moreno.

Încă din 1976, Israelul a interzis creşterea animalelor pentru blănurile lor.

Interdicții parţiale asupra comerţului cu blănuri naturale au fost adoptate în mai multe țări, mai ales pentru speciile deosebit de ameninţate, precum focile. Interzicerea totală a comerţului cu blănuri nu este în vigoare decât în câteva oraşe şi regiuni ale lumii, precum Sao Paulo în Brazilia şi statul american California. India a adoptat o reglementare similară la nivel naţional, însă doar pentru blănurile de nurcă, vulpe şi şinşila.

Sursa: Realitatea de Diaspora