O ceremonie militară va fi organizată, astăzi, cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, la Monumentul Eroilor Aerului aflat în Piaţa Aviatorilor, din Capitală.

Vor participa ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu.

Ceremonia începe la ora 10:00. Vor fi depuse coroane de flori în memoria eroilor aviatori, iar Regimentul 74 PATRIOT – unitate tactică de luptă înfiinţată la 1 decembrie 2018, care are ca misiune operaţionalizarea sistemului de rachete sol-aer PATRIOT – va primi Drapelul de Luptă.

Potrivit Ministerului Apărării, „prin această ceremonie este omagiată memoria eroilor care, de-a lungul timpului, pe câmpurile de luptă sau în misiunile executate în teatrele de operaţii ori pe teritoriul naţional, au slujit cu devotament aripile patriei şi s-au alăturat escadrilei din ceruri”.

Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene este sărbătorită, în fiecare an, la 20 iulie, când este prăznuit Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al piloţilor. 

Foto: Inquam Photos

Sursa: Realitatea de Bucuresti