Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat la controlul de frontieră şi au indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca Lexus, care figurează în bazele de date ca fiind furat din Germania.

În ziua de 23 august a.c., în jurul orei 17.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, C.G., cu cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 41 de ani, care transporta, cu ajutorul unei platforme, un autoturism marca Lexus, fără plăcuţe de înmatriculare.

Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului transportat, s-au efectuat verificări suplimentare, constatând astfel că acesta figurează în bazele de date ca bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Germania.
Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a achiziţionat autoturismul din Elveţia şi că nu are cunoștință despre faptul că este furat sau implicat în vreun litigiu.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 30.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Articolul precedentORA 18:00 – Procurorul Portocală, dezvăluiri bombă despre Ponta, Băsescu, Kovesi și Cosma
Articolul următorŢigări de contrabandă, reţinute cu focuri de armă la frontiera de est (FOTO/VIDEO)