Sfânta Biserică ne învață că trebuie să avem capacitatea să-i înțelegem și să-i iertăm pe oamenii care ne-au greșit. Dar asta nu înseamnă că trebuie sa le permitem să ne facă rău în continuare. Iar temerea este că, dacă nu acceptam, sa iertam și să trecem cu vederea comportamentele negative ale celor din jur, vom rămâne singuri. Trebuie să înțelegem că nu este deloc așa. La nivel individual ne-am obișnuit cu abuzurile, minciuna, cu trădarea, fapt pentru care, ca națiune, am ajuns la marginea istoriei. Nu, dragi români, e cazul să nu mai acceptăm astfel de comportamente! Nici lângă noi, nici la vârful puterii. Trebuie să închidem ușa celor care ne fac rău, asta pentru a păstra lângă noi doar persoane care ne vor trata cu respect. Am închis prea mult ochii și am permis să fim tratați cu lipsă de considerație. La nivel personal, dar mai ales ca popor. Prin reacțiile noastre îi învățăm pe ceilalți cum să se raporteze la noi. Dacă le permitem să abuzeze de noi, chiar și emoțional, dacă trecem cu vederea, înseamnă că le arătăm că acceptăm astfel de comportamente și îi încurajăm să perpetueze comportamentul nociv. 

Da, să iertăm, dar să nu uităm și să ne distanțăm de astfel de indivizi! Mai ales de cei cărora nu le pasă decât de putere. Cu orice preț, chiar și cel al suferinței întregului popor. Astăzi trebuia să avem un nou guvern care să rezolve crizele majore cu care se confruntă această țară. Responsabilitatea guvernării este cartoful fierbinte pasat de la unii la alții, care ar vrea, dar nu prea, însă își pavează drumul spre funcții-cheie cu promisiuni și gogoși electorale.

Oricât de blamat este Traian Băsescu, indiferent de câte greșeli a făcut, din partea mea are tot respectul. Pe final de mandat și-a asumat măsuri dure, alături de cabinetul Emil Boc, măsuri pe care nu mulți le-ar fi luat, doar ca să scoată țara din haosul marii crize ce a lovit lumea. Știa că planul austerității îl va ucide politic, nu doar pe el, ci și partidul pe care îl reprezenta.

Astăzi, PSD caută cu disperare orice scuză pentru a nu prelua frâiele țării în mâini. Orice partid aflat la putere înainte de alegeri se erodează electoral. De asta se tem cel mai tare social-democrații. Dar, întreb și eu retoric, dacă veți guverna bine, oare nu ați câștiga mai multe procente? Voi vreți cât mai mult, cu cel mai mic efort posibil. Dacă știți că nu puteți, de ce mai stați în coaliție, domnilor și doamnelor? Faceți un pas în spate și recunoașteți-vă incompetența. Nu este nicio rușine, din contră! Cred că românii v-ar aprecia și mai mult.

Cinismul vostru este echivalent cu condamnarea la moarte a acestei națiuni. În aceste vremuri cumplite, în care luăm lumină de pe internet, din spațiul virtual de la idoli falși ce ne bagă pe gât personaje dubioase cu apucături mesianice, oamenii veritabili, care ne pot salva, se tem să îți mai spună părerea. Mi-am amintit de cuvintele lui I.L. Caragiale, așternute pe foaie acum 123 de ani, valabile și astăzi: „Și câte adevăruri ar trebui spuse la noi! Și câte păreri adevărate stau închise de frică în atâtea oale de os! Și, ce e mai trist, nu ne bântuie numai frica de a ne spune părerea, ci și frica de a asculta, exprimată cu îndrăzneală de către altcineva, părerea noastră proprie… Tremurăm ca nu cumva glasul acelui altcineva să pară a fi al nostru; ne îngrozim să nu trădăm cumva, printr-o clipire de ochi fără voie, prin cea mai neînsemnată mișcare reflexă, prin chiar mutismul nostru, că ceea ce se aude un moment așa de rar este gândirea noastră de toate zilele, adânca noastră convingere de multă vreme. Trecem pe lângă absurditate, și nu ridicăm măcar o sprânceană revoltată; auzim neghiobia, și nu zbârcim nici măcar dintr-o nară dezgustată; vedem impostura și ticăloșia, și zâmbim frumos, ca la întâlnirea celor mai bune cunoștințe.”.

Asta spunea marele dramaturg pe vremea în care nu exista internet, în care tehnologia abia făcea tulpini. Însă în acele timpuri, România încă mai avea lideri care să gândească la binele ei. Astăzi, clasa politică îi face pe mulți să privească nostalgic la comunism și Ceaușescu. Și vă miră, stimați aleși ai puterii, de la oricare partid ați fi voi? Scandalurile pe ciolan, circul fără pâine, firimiturile aruncate, din greșeală de la masa voastră, au creat extremiștii pe care credeați că îi puteți controla. Iată că v-ați înșelat amarnic. Mă bucur că începem, ca națiune, să ne trezim din acest coșmar în care ne-au aruncat cu bună știință decidenții. Simt acest lucru în fiecare zi, mai ales din mesajele care sosesc pe toate canalele în redacția noastră. Le citim pe toate, chiar vă rog să ne înțelegeți dacă nu vă răspundem unora dintre dumneavoastră, stimați telespectatori și ascultători. Dar volumul este unul uriaș. Tocmai aceste mesaje ne motivează să luptăm în continuare pentru idealul național. Românii au fost și sunt supuși umilinței, valorile ne-au fost atacate, obiceiurile interzise, identitatea națională se dorește a fi ștearsă! Va dispărea tot ce înseamnă românesc? Asta vrem? Conducători ce ne înșală doar pentru a-și atinge scopurile lor meschine? Evident că nu! Tocmai de aceea vedeți că tot mai multe sectoare vitale sunt paralizate de greve și revolte. Poporul își folosește pârghiile democratice pentru a-și striga durerea, dar, în acest haos, evident că apar și profitori. Din umbră se întind tentaculele care vor să acapareze nemulțumirile românilor și să le canalizeze spre propriile interese. Destinele lumii, dar și ale acestui neam, sunt decise în întuneric, în spatele ușilor închise, de oameni care bat palma pentru a-și atinge țelurile lor egoiste, fără să țină cont de lacrimile și suferințele noastre.

Părintele Gheorghe Calciu ne avertiza că „există un duh care colindă Europa și lumea în general, un duh proteic care-și schimbă înfățișarea și discursul de fiecare dată și care atacă din toate părțile lumea creștină. Chipul lui în general este blând, discursul lui este atrăgător, dar intenția lui este perfidă. Acest duh poate să vorbească despre familie cu cuvinte frumoase, dar intenția lui este de a distruge familia. Poate să vorbească despre Biserică, plin de dragoste pentru toate bisericile, un fel de sincretism religios, dar dorința lui este de a spulbera Ortodoxia în primul rând. Poate să vorbească despre țară și despre patrie ca despre ceva pe care încearcă să le susțină, dar intenția lui este de a distruge și patria și Biserica. Acest duh se cheamă ecumenism. Tot acest discurs frumos și cu fețe multiple nu are decât un singur scop: distrugerea națiunilor, desființarea Bisericii Ortodoxe în special și instituirea unui grup de conducători, unși nu știu de cine, care să inducă tuturor națiunilor ideile lor, să le încorseteze în anumite tipuri sociale, politice și religioase în care ei să fie mereu în față. Să nu ne lăsăm amăgiți!”.

Să luăm aminte la aceste cuvinte, dragii mei. Iată că pericolul vine chiar din interior in aceste clipe în care totul se împarte în alb și negru, în bine și rău, în această lume ce devine tot mai libertină, și în același timp mai rigidă. Ironic, nu? Trăim într-o stare de confuzie organizată, care e menită să ne acopere ochii minții de la problemele reale cu care ne confruntăm. Iar astăzi soluțiile nu sunt simple și nici ușor de pus în aplicare. Culmea e că minoritățile au devenit majorități, iar cei care încă mai gândesc clar și spun cu voce tare adevărul sunt reduși la tăcere cu orice preț. Să stăm trezi și să ardem precum făcliile în acest întuneric ce se abate peste noi. Ceea ce insuflăm copiilor noștri va fi fundația pe care ei își vor construi viitorul. Pentru ei să luptăm și să încercăm să curățam buruienile care încearcă să acopere însăși fundația acestei națiuni. Azi încă mai avem o patrie, un popor- fie el și divizat, o credință, un drum demn de urmat pe acest pământ! Mâine? Mâine ce vom mai avea? Să începem să gândim în perspectivă, trebuie să ieșim din lanțurile care ne țin legați doar de prezent. E vremea să ne deșteptăm, de dormit am dormit destul! Tălpile să ne fie ferm înfipte în pământul sfințit de sângele eroilor, iar aripile să ne poarte atât de departe, sus spre ceruri! Putem, români! Am citit mesajele dumneavoastră, și sunt în asentimentul majorității. Da, și eu m-am speriat de rezultatul obținut în urma testării, în special pe apa recomandata sugarilor, apa pe care am folosit-o și eu in combinație cu formula de lapte pentru bebelușii mei. Speram de fiecare data ca apa noastră sa fie de cea mai înaltă calitate și ceea ce spune pe eticheta aia sa fie, sper sa fie cazuri izolate in care rezultatele oribile de speriat. Cel mai pertinent sfat este sa va testați dumneavoastră apa la centre certificate ca sa nu mai existe niciun dubiu. Oricum, inteleg ca este vorba de loturi, dacă o sticla este neconformă trebuie retras tot lotul. Instituțiile statului sunt de partea dumneavoastră ar trebui sa va sprijine dacă aveți întrebări. Sănătatea este cea mai de preț, nu o mai putem redobândi odată pierdută și cu ce preț? Dacă identificați nereguli mai mulți atunci poate fi vorba despre un proces colectiv.

Revin la greva dascălilor și înțeleg, din anumite surse, că sindicatele refuză să meargă la negocieri la Ministerul Muncii. De partea cealaltă, Ministerul Justiției a comunicat că ordonanțele majorarilor sunt legale. Mi-aș dori să oprim acest război, în care s-au infiltrat unii și alții, și care fac rău copiilor noștri.

Referitor la programul național de cancer cred cu tărie ca Rafila este un nemernic care lasă intenționat sa moara oameni, pe motiv ca nu sunt interesele lui in joc și blochează tot!

Dragii mei, cei care aveți in familie un bolnav de cancer, uniți-va forțele și faceți-i plângere. Din informațiile mele, planul este gata făcut de profesioniști dar, din motive pur financiare- cine sa se îmbogățească, orgoliul lui Rafila tine planul la sertar. Și, dacă tatăl lui nu a plătit pentru ce a făcut, credeți ca el va plăti? Poate într-o alta lume. Ești ceea ce mănânci. Fără dubiu alimentația ne întărește sănătatea sau ne omoară încet dar sigur. Mulți m-ați întrebat cum ma mențin cum am slăbit ce dieta am ținut? Am slăbit ca mi-am dorit, am adoptat un stil de viața sănătos care poate dumneavoastră nu vi se potrivește, ca suntem toți diferiți și avem nevoi diferite, motiv pentru care nu cred în diete, în șabloane. Mănânc cât pot de sănătos, toată săptămâna mai mult legume, fructe semințe, lactate, în weekend gust carne. Și atunci nu combin originile animale. 2-3 zile pe săptămâna ne putem face poftele și apoi, în restul zilelor sa ne ascultam foamea căci foamea e semnalul de care trebuie sa ascultam, ca sa mâncam ce trebuie, nu pofta. Ea e falsa adică poți să te saturi, dar tot sa poftești. M-am oprit astăzi, în drum spre redacție, la un mare supermarket de unde mai cumpăr după miezul nopții, asta dacă nu m-am aprovizionat bine de la producătorii și comercianții de la care cumpăr frecvent. Le vom testa in seara asta și pe cele din piața, dar și pe cele de import. Rezultatele sper sa fie cum ne așteptăm și să nu ne pună sănătatea în pericol. Cu demnitate să ne dăm mâna pentru România suverană. 

Un editorial semnat de Alexandra Păcuraru și Adrian Dragomir

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorExperiment inedit – Prețurile la raft, într-un supermarket similar din Danemarca și România, sunt mai mari în țara noastră