Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, semnează, astăzi, acordul comercial care va stabili relațiile cu Marea Britanie post-Brexit. Documentul va fi apoi trimis la Londra pentru a fi semnat și de premierul Boris Johnson, relatează realitatea.net

Ceremonia este programată să aibă loc la ora locală 09:30 (10:30, ora României) potrivit purtătoarei de cuvânt a Comisiei Europene, Dana Spinant. Apoi, documentul va fi trimis cu un avion la Londra pentru a fi semnat de premierul Marii Britanii.

Conform procedurii, pentru a intra în vigoare, acordul comercial trebuie să fie aprobat și de parlamentari.

Parlamentul European se va reuni la începutul anului viitor după ce ambasadorii țărilor membre nu au obiectat la aplicarea provizorie a acordului.

Parlamentul britanic va dezbate acordul în sistem videoconferință și, dacă nu vor fi surprize de ultim moment, documentul va fi aprobat. Marea Britanie va ieși efectiv din Uniunea Europeană pe 1 ianuarie.

 
Acordul vine după un șir lung de negocieri, deloc ușoare. Despre acord, care are nu mai puțin de 2.000 de pagini, Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, declara: „A durat, dar acum avem un acord. A fost un drum lung și dificil. Dar rezultatul este bun.”

Sursa: Realitatea de Diaspora