Premierul Ludovic Orban a vorbit, luni, despre creșterea capacității de testare în România. Prim-ministrul spune că se vor face tot mai multe teste, dar pentru asta e nevoie de mai multe centre de testare în condiții de siguranță.

„Săptămâna trecută s-au depășit 30 de mii de teste. Continuăm să creștem capacitatea de testare. Știți foarte bine că de regulă duminică spre luni se fac cele mai puțin teste. În general, în săptămânile anterioare în această zi se efectuau cam 7.000 de teste, am crescut capacitatea la 10.000 și vom crește în continuare”, a declarat  Ludovic Orban.

„Nu poți să pui în funcțiune un centru de testare decât în anumite condiții. Nu este suficient doar aparatul, este nevoie de o incintă care să ofere condițiile de siguranță, dar și de specialiști care să poată analiza aceste teste și să poată pune diagnosticul”, a mai spus premierul.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.682.588 de teste. Dintre acestea, 10.051 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 6.605 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 3.446 la cerere.

Referitor la producerea medicamentului Remdesivir în România, premierul spune că decizia politică există.

„Decizia politică există. Problema este să existe companii care să aibă capacitatea să introducă în fabricaţie şi mai ales să existe condiţiile legale îndeplinite pentru a putea produce şi vinde pe piaţă aceste medicamente. Ştiu sigur că există o companie care ar putea în termen rezonabil să introducă în fabricaţie favipiravirul. Toate acestge rezultate nu sunt 100% certe, să ştii că dau rezultate. Se încearcă diferite tratamente off label. Noi primul lor de favipiravir l-am avut ca donaţie pentru testare clinică”, a declarat Ludovic Orban.

 

Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala

Articolul precedentPremiul Nobel pentru Economie 2020, acordat pentru îmbunătăţirile aduse teoriei licitaţiei
Articolul următorPelerinajul de Sfântul Dumitru din Capitală va fi anulat